Nu poate fi deprimat dacă glumește toată ziua, nu-i așa?
Unul dintre cele mai persistente mituri despre sănătatea psihică este acesta: umorul exclude depresia.
Dar nu este mai mult decât atât: un mit.
Dacă te-ai gândit vreodată la cineva din cercul tău care pare mereu „în formă” – cu glume gata pregătite, capabil să facă toată lumea să râdă – dar ai avut un sentiment vag că nu e chiar totul în regulă… probabil ai intuit ceva real. Cumva pare că se străduie, că ii e greu, afli din diverse părți că nu se simte bine, dar reușește să fie convingător pentru cei din jurul său: e un personaj amuzant, poate fi chiar sufletul petrecerii!
Ca psiholog, am întâlnit mulți oameni care folosesc umorul din plin, chiar și în timpul terapiei! Scopul nu e doar a-i face pe alții să râdă, ci și a-și ține la distanță propria durere. Și nu e un moft. E un mecanism real, studiat, cu rădăcini adânci în modul în care psihicul nostru se apără. În plus, sentimentul apăsător, de tristețe și deznădejde, nu este constant! Mai ales atunci când cel care suferă e în preajma altora – se poate simți bine pe moment, la modul real, fără neapărat a disimula! Dar această stare poate fi doar o excepție de la normă, iar starea generală să fie definită de emoții negative, asociate depresiei.
Umorul – între scut și punte
În psihologie, umorul este considerat unul dintre mecanismele de apărare „mature”, pentru că poate transforma suferința într-o formă de expresie acceptabilă social și chiar plăcută.
Umorul poate fi adaptativ – ajută persoana să găsească sens în situații dificile, să reducă tensiunea și să-i apropie pe ceilalți.
Umorul poate fi dezadaptativ – atunci când ascunde emoții negative, evită confruntarea cu problemele reale și poate duce la izolarea emoțională.
Când cineva folosește doar umorul dezadaptativ, glumele nu mai sunt un liant, ci o barieră. În spatele replicilor amuzante, poate exista o tristețe constantă, oboseală, pierderea interesului pentru activități odinioară plăcute.
A, să nu-i uităm pe profesioniștii din domeniul comediei – da, până și oameni cunoscuți pentru o carieră creată în jurul umorului, pot fi suferi în tăcere de probleme de dispoziție sau chiar sănătate mintală. Există chiar și termenul de ”paradoxul clovnului trist”, care face referire la suferința ascunsă a celor care creează umor.
Notă: umorul poate apărea în tulburări de dispoziție, cum ar fi depresia, însă pote fi și prezent și în tulburări de personalitate – un exemplu este dispoziția hiperactivă cu veselie exacerbată în faza maniacală din tulburarea bipolară, spre exemplu! Schimbul brusc de stare afectivă nu este specific depresiei, ci poate ascunde tulburări mult mai puternice.
Legătura dintre depresie și frica de a fi judecat
Abonează-te pentru a primi informații și resurse gratuite despre sănătatea mintală aici:
Multe persoane cu depresie nu se simt „libere” să vorbească despre ce li se întâmplă. Stigma asociată sănătății mintale, teama de a nu fi perceput drept „slab” sau „defect” și experiențele anterioare de respingere pot împinge pe cineva să construiască o imagine falsă, dar acceptată social.
Umorul devine o armură. Și, din păcate, cu cât armura e mai strălucitoare, cu atât e mai greu pentru cei din jur să vadă fisurile.
Un anume tip de umor a fost asociat mai des cu afecte negative, cum este depresia – umorul autoironic sau chiar autodepreciativ. E greu de crezut pentru cei din afară că cineva care, în mod evident, ”nu ia viața și problemele prea în serios” ar putea fi o ființă atât de profund suferindă…
Cum afectează umorul din depresie relațiile
La început, „persoana mereu amuzantă” este centrul atenției. Oamenii o caută pentru energie, pentru glume, pentru atmosferă bună. Dar, în timp, dacă totul e redus la râsete, relațiile pot deveni superficiale. Prietenii nu ajung să cunoască partea vulnerabilă a persoanei, iar aceasta, la rândul ei, nu simte că are un spațiu sigur unde să fie autentică.
În plus, menținerea constantă a acestei imagini poate fi obositoare. După interacțiuni sociale intense, persoana se poate simți epuizată și se retrage – ceea ce e un simptom comun în depresie.
Pe de altă parte, pentru cel care suferă de depresie, poate exista o constantă preocupare (cu presiunea aferentă) de a nu-i încărca pe cei din jurul său cu problemele sale, mai ales când nu vede o ieșire din starea în care se află. Iar asta nu face decât să adâncească prăpastia dintre realitate și atitudinea afișată.
Umorul poate chiar deveni mai macabru – asta și pentru că subiectele adânci, serioase, problemele grave la care se gândesc atât de des, cresc pragul de sensibilitate, iar subiectele ”obișnuite” nu mai au aceeași ”valoare de șoc”. Așa că multe glume îi pot șoca pe cei din jur prin subiectul atins, de multe ori în afara convenienței obișnuite.
Riscul de a nu primi ajutor sau de a-l primi prea târziu
Unul dintre cele mai mari pericole ale depresiei mascate este amânarea intervenției. Când toată lumea (inclusiv persoana însăși) crede că „totul e bine”, semnele sunt trecute cu vederea. Depresia netratată se poate agrava în timp, crescând riscul de anxietate, tulburări de somn, consum problematic de substanțe și chiar comportamente suicidare.
Una dintre marile probleme legate de perpetuarea mitului că depresia și umorul se exclud reciproc este riscul de a trece cu vederea sau de a exclude ideația suicidară!
Diferențe culturale și individuale
În unele culturi, exprimarea directă a suferinței este privită ca nepotrivită. În altele, umorul este un mod tradițional de a gestiona necazurile („hazul de necaz” din zona noastră e un exemplu). În plus, nu toți oamenii reacționează la fel: unii pot folosi umorul pentru a atrage sprijin, alții pentru a-l evita complet.
Semnele, dincolo de glumă
Recunoașterea depresiei mascate nu e ușoară, dar există posibile indicii:
- Evitarea discuțiilor serioase despre sine.
- Umor constant, chiar și în contexte nepotrivite.
- Oboseală vizibilă după interacțiuni sociale.
- Schimbări subtile în nivelul de energie sau interes pentru activități.
- Contradicție între imaginea publică și comportamentul în privat.
Ce putem face dacă bănuim că cineva folosește umorul ca mască:
→ Putem oferi un spațiu sigur de ascultare fără judecată.
→ Punem întrebări care invită la deschidere: „Ce se întâmplă cu tine?”, ”Ești bine cu adevărat?”, ”Te pot ajuta în vreun fel”?
→ Evităm presiunea de a „renunța la glume” – pentru unii, e singurul mod funcțional de a face față, cel puțin pentru moment
→ Încurajăm, cu blândețe, apelarea la ajutor de specialitate (o abordare potrivită e de a vorbi despre ”sprijin”, ”consiliere”, nu despre ”terapie” dacă simțim că e prea mult)
Programează-te pentru o sesiune gratuită de cunoaștere
VERIFICĂ DISPONIBILITATEA
Dacă ai vrut să pui o întrebare, să vezi dacă o colaborare cu un psiholog ți se potrivește, ai ocazia să o faci acum, fără niciun fel de obligații!