Sfaturi practice pentru a face procesul terapeutic cât mai eficient
A alege să mergi la terapie nu e puțin lucru. Odată e investiția de încredere și vulnerabilitate, de speranță că uite, poate dacă faci asta, viața ți se va schimba în bine. Pentru unii, poate fi percepută ca ultima șansă, după ce au încercat atâtea altele, înainte de a cădea pradă deznădejdii, sau de a merge pe drumul neputinței. Apoi, e firește, investiția financiară, care – să fim sinceri – e ceea ce stă, deseori, în calea deciziei de a încerca și varianta asta. Sufăr așa cum sunt, dar dacă mai adaug și presiunea efortului financiar, nu văd cum mă va ajuta. Sau poate chiar nu am cum să fac rost de banii ăștia.
Mai jos am pregătit niște idei pe care să le iei în calcul dacă ești deja într-un proces terapeutic sau să ții cont de ele dacă vei începe unul la un moment dat. Scopul lor e să te ajute să faci procesul cât mai eficient, progresul cât mai rapid (atât cât ține de tine și de o abordare mai strategică – obiectul acestui articol). Aceste rânduri fac parte dintr-o suită de materiale care sunt pregătite pentru clienții mei, pentru a le citi în tihnă, în cazul în care nu reușim să la atingem în timpul întâlnirilor noastre, sau pur și simplu pentru a ocupa timpul în care ne vedem față în față cu chestiuni mai valoroase și mai puțin administrative. Și menționez asta pentru a face limpede că sunt părerile mele, sunt destinate în primul rând clienților mei, iar dacă psihologul cu care colaborezi are păreri contrare, sugestia mea este să îl asculți întotdeauna pe cel cu care lucrezi direct – abordările pot fi diferite, soluțiile propuse la fel.
Există o diferență enormă între a merge la terapie și a face terapie. Ok, ai putea spune că e datoria psihologului să facă în așa fel încât „lucrurile să se miște” în direcția bună, în ritmul dorit etc. Și ai avea dreptate. Pe jumătate. Fiindcă cealaltă „jumătate de efort” îți cade ție în sarcină. Psihoterapia (sau consilierea psihologică, în funcție de caz) e mai degrabă un tango, în care psihologul dă direcția, într-adevăr, însă efortul, dorința de schimbare (în cazul în care se dorește asta), implicarea, efectuarea temelor (în cazul în care sunt date) țin… de tine.
Fără a mai consuma extra timp, hai să vedem în ce fel cred eu că pot fi maximizate aceste eforturi:
1. Notițele (tale) din timpul ședinței
Da, chiar acolo, în fotoliu. Sau canapea, în funcție de cabinet.
Există acest stereotip cu psihologul care ia notițe din abundență, pe măsură ce clientul i se dezvăluie. Te-ai întrebat vreodată ce scrie acolo? Eu mă întreb de multe ori, fiindcă scriu groaznic de mână și câteodată înțeleg mai greu ce am scris. Dar în principiu, un psiholog notează detalii pe care le consideră relevante, de regulă sub forma unor ancore pe care și le detaliază după ședință în notele de terapie sau la care revine în timpul ședinței, fără a-l întrerupe pe client din vorbit inițial. Sunt cuvinte, exprimări, gesturi care îi atrag atenția psihologului, sunt informații pe care le notează pentru a le pune mai apoi cap la cap, să își explice unele lucruri, să formuleze niște ipoteze sau să tragă niște concluzii. Da, chiar și chestiuni pe care trebuie el sau ea să le studieze mai în profunzime, căci niciodată nu poți ști totul.
De ce crezi că în cazul tău e diferit?
Există momente în terapie când se rostește un cuvânt sau se conturează o idee care „lovește” exact unde trebuie. Pe moment, ai senzația că acea revelație este atât de puternică încât n-ai cum să o uiți. Problema e că într-o întreagă ședință, bine ar fi să se adune cât mai multe revelații, gânduri noi, idei, întrebări etc. Așa că nu e de mirare dacă rămâi pe-a doua zi doar cu senzația că ai avut ceva prețios în minte, ceva la care îți propuneai să acorzi mai mult timp de gândire, ceva ce ai simțit imediat că e foarte important, dar… oricât ai încorda bicepsul memoriei, nu se mai arată nimic. Ca și când n-ar fi fost niciodată, atâta doar că tu știi că nu e așa.
Nu te baza pe memorie, așa cum nici psihologul nu o face. Nu e nicio rușine să scoți carnețelul (da, unul dedicata terapiei, la modul ideal) și să scrii o frază sau un cuvânt cheie. Terapia e un proces de învățare despre tine. Notează-ți acele „aha-uri” și „-uri” pentru a te putea întoarce la ele în acea seară sau peste trei zile, când vei avea liniștea necesară să le procesezi cu adevărat. Acolo e material extrem de prețios pentru înțelegere, pentru creștere. E păcat să procesezi doar o parte din ceea ce trăiești în timpul ședințelor de terapie. Momentele de revelație vin, de multe ori, între ședințe, atunci când minții îi este permis să „mestece” un gând, fără a fi întrerupt de către cineva sau ceva de făcut – poate atunci când îți plimbi câinele, la duș sau în trafic. Dar pentru asta, trebuie să aibă acces la sămânța sădită acolo, pe fotoliu sau canapea. Cu cât mai multe semințe, cu cat mai protejate, cu atât mai bine.
2. Jurnalul de terapie
Memoria noastră este o entitate fascinantă, dar extrem de selectivă dar, uneori, de-a dreptul ineficientă. Și ajungem la scenariul opus celui de mai sus: îți vin o serie de gânduri, idei, revelații între ședințe, iar când ajungi la ora ta de terapie… știi doar că ai avut zilele trecute niște trăiri și gânduri foarte profunde, dar nu-ți mai aduci aminte prea multe detalii.
Fă-ți un jurnal dedicat. Nu trebuie să fie ceva poetic sau demn de publicat; poate fi un carnețel cu aspect vintage sau o simplă notă (securizată) în telefon. Important e să fie un loc sigur, la care să știi că nu are nimeni acces, dacă asta e ceva ce te-ar împiedica să te cenzurezi. Notează între ședințe orice gând care te „zgârie”, orice întrebare care îți răsare în minte sau neliniștile care apar când încerci să adormi. Notează ce simți. Notează orice crezi că merită menționat psihologului. Notează mai mult decât vrei să-i dezvălui psihologului, fiindcă activitatea de a ține un jurnal e felul tău de a procesa stările prin care treci. Poate fi o activitate terapeutică în sine.
3. Temele
În funcție de școala de psihologie în care este format terapeutul tău, e posibil să primești teme acasă. Da, temerile tale din copilărie își fac loc din nou în mintea ta? De înțeles! Partea bună e că aceste teme . Partea mai puțin bună e că multă lume fuge de ele și le consideră o pacoste. De ce? Pentru că poate fi un efort considerabil să te uiți cu atenție înăuntrul tău, să îți studiezi gândurile, emoțiile, comportamentul, relația cu ceilalți – lucrurile astea „simple” pe care le facem toată ziua… doar că nu neapărat le și analizăm. Sau nu cum trebuie.
Tema de casă poate consta în tot felul de „exerciții” – de la a crea liste, la a completa formulare pe care ți le pune la dispoziție terapeutul pentru a te ghida și a-ți oferi o structură, sau pot fi activități menite să te scoată din inerție – fizică sau psihică, poate chiar din domeniul creativității.
Despre cum să îți faci tema, cu siguranță vei primi îndrumarea și instrucțiunile necesare din partea terapeutului. Ce vreau eu sa punctez e să NU faci greșeala de a trata tema ca pe o corvoadă, ca pe ceva care e făcut „de ochii terapeutului”, ca să nu te mai bată la cap și să îți creezi iluzia implicării în procesul terapeutic. Dacă, spre exemplu, ai de făcut o expunere a felului în care presupui tu că te-ar descrie alții (mult mai complex decât sună, nu-i temă ușoară…), faptul de a lăsa treaba asta pe ziua în care ai terapia și a scrie câteva rânduri în mașină, ca să nu zici nici tu, nici terapeutul că nu ți-ai făcut tema, nu se compară cu abordarea pe care ți-o propun eu.
Alege o perioadă a zilei în care simți că ai parte de cele mai puține presiuni, dacă poți, chiar în ziua în care ți-a fost dată tema. Poate 15 minute înainte de a merge la culcare sau poate cu 2 ore înainte de a merge la culcare, dacă oboseala te doboară brusc de obicei. Retrage-te undeva unde poți sta în liniște cu gândurile tale, fără alți distractori – e vorba de o sarcină de 10-15 minute, nu e o lume. Concentrează-te doar la acele gânduri care să te ajute la ceea ce ai de scris (dacă păstrăm scenariul de mai sus) și scrie ce-ți trece prin minte, nu te chinui să păstrezi o anumită formă, gândește în termeni de ciornă, nu de manuscris ce trebuie predat mâine editurii. Lasă loc pe foaie/carnețel pentru a continua și în zilele următoare. Acordă timp temei, dacă poți, în fiecare zi, până la următoarea întâlnire. Vei compune un tablou mult mai complex decât dacă încerci să „rezolvi” tema dintr-una. În plus, odată ce îi dai minții tale o treabă de făcut, ai să constați că îți mai vin gânduri pe parcursul zilelor următoare, mai ales în momente de odihnă activă, caz în care o idee bună e să îți notezi orice îți vine în minte, atunci când îți vine, poate într-o notă în telefon, urmând să prelucrezi ideile atunci când vine din nou timpul pentru temă.
Tratează temele așa cum merită: sunt, probabil, cele mai importante teme pentru tine în perioada în care mergi la terapie. Scopul tău e să faci procesul terapeutic cât mai eficient – iar asta înseamnă să aduci în sesiuni (dezgropi, numești etc) cele mai relevante informații. Iar temele asta reprezintă – sarcini care te pun la treabă și între ședințele de terapie, extinzând procesul.
4. Lasă convențiile sociale la ușă
În viața de zi cu zi, suntem educați să fim politicoși, să nu deranjăm, să nu creăm momente inconfortabile, să nu spunem dacă ceva ne deranjează decât dacă trece de un anumit grad de disconfort, să facem compromisuri ținând cont de buna intenție a interlocutorului etc. Suntem, de asemenea, obișnuiți să proiectăm o imagine în concordanță cu valorile sociale împărtășite cu grupurile din care facem parte. În cabinet, însă, unele conveniențe sociale sunt, de multe ori, obstacole. Desigur, bunul simț și respectul reciproc rămân în continuare valabile, ni le datorăm în primul rând nouă înșine, iar apoi și celorlalți. Însă dacă emoții ca rușinea, invidia, gelozia, dezgustul și gândurile care le provoacă sau le întrețin îți dau târcoale, fă-le cunoscute psihologului!
Dacă ai manifestat cruzime sau pură nesimțire într-o anumită împrejurare, acum e momentul să dezvălui ce trece cu adevărat prin tine – e șansa ta de a procesa ce se întâmplă cu adevărat, de a te înțelege mai bine, pentru a permite schimbarea în bine. Aici nu e locul în care să aibă vreun sens „să pari” într-un fel sau altul.
La fel, dacă ceva din ceea ce spune psihologul sau din modul în care o spune îți provoacă vreo emoție sau vreo senzație fizică neplăcută, spune-i asta! Poate fi o informație prețioasă, un răspuns care să explice anumite tipare, de exemplu.
Dacă te frustrează ceva ce ți s-a spus, dacă simți că nu ai fost înțeleasă sau dacă o anumită tehnică ți se pare inutilă, spune-o! Nu e nimic mai contraproductiv decât să ajungi peste un an la un alt psiholog și să-i spui: „știi, fostul terapeut nu îmi oferea ce căutam”, fără ca tu să fi dezvăluit asta vreodată. Dacă simți că interacțiunea cu psihologul scârțâie, discută despre asta. Este, de mai multe ori, partea care vindecă cel mai profund. Suntem profesioniști, nu ne simțim ofensați; ba din contră, feedback-ul tău este busola noastră!
5. Fii tu cel care cere resurse
Un terapeut bun îți va oferi perspective, dar procesul nu trebuie să se oprească la ușa cabinetului. Dacă psihologul nu îți dă resurse de studiat/accesat în mod afara ședințelor de terapie, nu ezita să ceri tu recomandări. Fie că e vorba de o carte, un podcast sau un studiu recent, aceste materiale îți pot extinde înțelegerea asupra problemelor pe care le dezbateți. Cu alte cuvinte, fii activ, nu pasiv.
În plus, trăim într-o eră în care informația este peste tot, dar calitatea este rară. Mai bine ceri o recomandare avizată decât să citești primul articol cu titlu bombastic de pe internet care promite să-ți „vindece traumele în 5 pași”. Terapeutul te poate ghida în procesul de selecție, asigurându-se că ceea ce citești are o bază științifică solidă și, mai ales, că ți se potrivește contextului tău actual.
6. Cere explicații sau lămuriri ori de câte ori ceva nu îți este suficient de clar
Uneori, psihologii cad în capcana jargonului. Limbajul academic specific materialelor pe care le accesăm – și o facem foarte, foarte des, nu e o profesie în care vreodată să simți că „știi destul” – influențează mai mut decât ne dăm seama exprimarea în fața clientului. Poate folosim termeni ca „disociere”, „mecanisme de coping” sau „co-dependență” fără să ne dăm seama că, pentru tine, pot suna abstract. Sau pot să nu însemne nimic.
Nu-ți fie niciodată jenă să ceri lămuriri suplimentare. Ești acolo pentru a primi ajutorul de care ai nevoie, nu pentru a asista la o prelegere academică. Dacă o explicație te lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri, insistă până când conceptul devine clar și aplicabil în viața ta. Este dreptul tău de client și datoria noastră de profesioniști să ne facem înțeleși.
7. Oferă feedback și cere ajustări dacă e cazul
Cu siguranță, psihologul îți va spune la începutul colaborării că feedback-ul tău este binevenit pe întreg parcursul terapiei. Dar e posibil ca mai apoi, să nu mai existe o încurajare clară în acest sens. Desigur, cade în sarcina psihologului să ia periodic pulsul colaborării, să verifice dacă metodele alese se potrivesc, dacă există rezultate, pe scurt, dacă ceea ce se întâmplă în terapie ți se potrivește. Abordările sunt numeroase, iar un psiholog are mai multe „arme” disponibile, în funcție de context, de persoană. Dacă, spre exemplu, ești o fire mai compliantă, dacă ți-e rușine să îți spui părerea sau poate chiar să își fie teamă că psihologul va fi dezamăgit de un eventual feedback negativ din partea ta, e posibil să mergeți într-o direcție greșită, iar psihologul să fie convins că toate merg înspre bine!
Așa că ține cont că a te exprima, în orice fel, nu e un pericol – e locul în care ar trebui să te simți în largul tău să dezvălui orice. De fapt, cel mai mare pericol e stagnarea sau chiar iluzia progresului.
Mai ține cont că, așa cum am menționat și mai devreme, chiar ezitarea de a spune ceea ce te preocupă, sau toate sentimentele din jurul deciziei de a nu spune ceea ce simți, pot fi materiale prețioase în terapie.
8. Revizuiește obiectivele din terapie
Sau mai exact, asigură-te că sunt revizuite de către terapeut. Spun asta pentru că obiectivele (care trebuie setate împreună cu terapeutul la începutul terapiei în mod specific, pentru a ști exact care este scopul sau scopurile – ierarhizate ca importanță dacă sunt mai multe) s-ar putea ca după o vreme să nu mai fie aceleași. Se întâmplă foarte des ca cineva să vină cu un scop, atât cât și-l poate defini în acel moment, iar pe parcurs să iasă la iveală informații sau problematici care să ducă înspre alte obiective.
Dacă tu simți că acum, spre deosebire de momentul în care ai început, ai vrea să dezbați o altă problemă, care, în urma terapiei, a ieșit la suprafață și pare mai pregnantă, o percepi ca fiind mai importantă, asigură-te că îi faci asta cunoscut terapeutului. E importantă această revizuire din când în când, pentru a evita situația în care terapeutul e concentrat pe ceea ce ați stabilit inițial, însă pe tine te presează altceva.
9. E ok să schimbi povestea. E ok să te răzgândești.
Încrederea în terapeut se câștigă în timp. Oricâtă „chimie” ai simți de la bun început, nu vei avea aceeași lejeritate în a te destăinui din primele ședințe ca în cele de mai târziu. Asta presupunând că relația merge înspre bine – zic asta pentru că e posibil să se întâmple și opusul. Să ți se pară că ești judecat, să nu te simți înțeleasă, să nu îți placă atunci când încearcă să te scoată din zona de confort etc.
Orice psiholog e pregătit să audă o nouă versiune a unor informații inițiale. De fapt, relația de cuplu nu merge ok deloc. De fapt, tu nu mai vorbești cu tatăl tău de 3 ani. De fapt, nu e adevărat că în noaptea în care s-au întâmplat evenimentele care te-au adus în cabinet, lucrurile au decurs chiar așa. Ci poate exact opusul. Dar ți-a fost rușine să spui asta de la bun început. Sau teamă – că se va afla, că terapeutul te va judeca, așa cum ți se întâmplă de obicei. Dar după o vreme, ți-ai dat seama că e foarte posibil să nu se întâmple toate astea. Ți-ai dat seama că doar dând dovadă de maximă sinceritate, toată munca din cabinet, și de o parte și de alta, va avea vreun rost și vei avea șansa de a fi bine.
Sau poate datorită lucrurilor care se dezvăluie în terapie, îți amintești ceva demult uitat (suprimat poate?), ceva care schimba radical întreg tabloul.
E firesc să se întâmple toate astea, așa că ține cont că în cabinetul de psihologie nu e locul în care să trebuiască păstrată coerența în firul poveștii. Lasă orice începe cu „trebuie” deoparte, acest cuvânt mai mult încurcă atunci când ești aici (și nu numai).
10. Elefantul din încăpere: inteligența artificială
Hai să nu ne ascundem după deget: șansele ca să fi folosit „AI-ul” pentru sfaturi legate de gestionarea anxietății, relațiilor sau burnout-ului (printre altele) sunt destul de mari. Este realitatea în care trăim. Fiecare psiholog are propria părere despre asta, iar o problematică atât de recentă nu și-a făcut încă prea clar (sau defel) loc prin materialele de formare și educare a profesioniștilor din domeniul sănătății mintale. Și atunci când e, în puține locuri, menționată, în mod firesc, în cazul unei tehnologii emergente, e privită cu precauție.
Dar a ignora că un client va fi tentat să apeleze la LLM-urile disponibile din abundență, gratuit chiar, e o greșeală pentru orice terapeut. Așa încât cel mai eficient e să dezvălui psihologului tău că uneori apelezi la astfel de soluții – e mult mai ok să îi ceri părerea. Un psiholog cu o bună înțelegere a domeniului , care încearcă să fie cât mai la curent cu impactul AI în zona sănătății mintale, îți va putea explica câte ceva despre limitele soluțiilor și informațiilor sugerate de către aceste modele, despre când poate fi oportun să apelezi la astfel de agenți și mai ales când nu și de ce.
Bineînțeles că ședințele de terapie nu se pot transforma în sesiuni de confirmare sau infirmare a sugestiilor rezultate din întrebările tale din chatGPT, dar e important să obții o ghidare avizată din partea psihologului care are în minte nu doar răspunsuri punctuale la niște întrebări, ci are o întreagă strategie de lucru care se întinde pe săptămâni sau luni de zile. Coerența e esențială și influențează direct în modul în care sunt procesate resursele tale.
11. Mișcă-te, dacă simți nevoia.
Stereotipul ședințelor de terapie e clar pentru toată lumea… care n-a fost la terapie: clientul întins pe canapea, povestind despre copilărie, în timp ce psihologul ia notițe. Pentru că așa e în filme. În cele americane, mai exact. Cultură în care psihanaliza lui Freud și versiunile ei moderne sunt, în continuare, la mare căutare. De fapt, șansele ca în România să stai la orizontală pe canapea sunt destul de mici. Mult mai probabil e că vei sta, comod, pe o canapea sau într-un fotoliu, în poziții firești pentru orice conversație între două persoane care vor sta de vorba undeva înspre o oră.
Dar dacă tu „nu ai stare”? Dacă starea ta emoțională face șezutul în fotoliu un chin? Un efort? E mai ok să încerci să te supui unor convenții și să „te descurci” cu orele de terapie, „așa cum se face” sau e mult mai eficient să te miști? Să stai în picioare, să te plimbi prin cabinet, să te sprijini de perete sau de calorifer? S-ar putea ca asta să nu fie ok pentru psihologul tău, să nu se poată concentra, să nu i se potrivească, dar… ai întrebat? De ce să nu faci din ședințele de terapie niște momente în care ă te poți desfășura și exprima exact așa cum simți?
Este exact logica din spatele deciziei mele de a oferi sesiuni în mișcare – ședințe în aer liber, în plimbare sau pe loc. Pentru unii clienți, plimbarea în sine sau chiar zgomotul de fundal al orașului sau naturii (într-o zonă retrasă, fără distractori) pot avea un efect reconfortant, liniștitor, un context mult mai potrivit lor pentru reflecție și dialog cu sens.
12. Elimină stresul încheierii terapiei
Un aspect adesea neglijat, dar esențial, este finalul colaborării cu psihologul. Terapia nu este o sentință pe viață. La un moment dat – un moment cât mai apropiat de prezent, de dorit – procesul terapeutic își va fi făcut efectul așteptat, iar colaborarea cu psihologul va ajunge la bun sfârșit. Dar nu e singurul scenariu în care relația ta cu terapeutul se poate încheia.
Conform codului deontologic al Colegiului Psihologilor din România, psihologul are obligația de a-ți prezenta modalitățile prin care procesul se poate încheia.
Este important să nu ajungi în situația de a rămâne într-o terapie care nu mai funcționează doar pentru că ți-e rușine să spui că vrei să te oprești. Un terapeut profesionist va evalua periodic eficiența procesului și îți va oferi spațiul necesar să alegi dacă vrei să continui sau să te retragi. Resursele tale – timp, bani, încredere – sunt prețioase. Dacă simți, cu subiect și predicat, că nu mai primești ceea ce cauți, este perfect sănătos să soliciți încheierea colaborării. O încheiere terapeutică bine făcută este, în sine, o experiență de creștere.
E posibil ca tu și terapeutul tău să aveți opinii diferite despre cât de aproape te afli de rezultatul așteptat. Firesc ar fi să primești o explicație bine argumentată pentru care ar fi bine să nu întrerupi un proces dacă nu e momentul oportun. Alteori, psihologul e cel care îți va propune să încerci să mergi „fără roți ajutătoare” cel puțin o perioadă. În terapie, ușa rămâne aproape tot timpul deschisă, existând posibilitatea de a te reîntoarce oricând va fi necesar.
Cel mai ineficient e să trebuiască să găsești scuze și „argumente creative” (le putem spune, fără jenă, pe nume: minciuni) pentru a justifica faptul că nu vei mai veni la terapie. Un psiholog competent îți va cere de suficiente ori feedback și te va ghida înspre soluții care să funcționeze pentru tine – inclusiv recomandări pentru alți terapeuți, alte abordări terapeutice care să ți se potrivească mai bine (sunt nenumărate școli de terapie, cu abordări foarte diferite, iar de obicei psihologul e format într-una sau câteva, niciodată în toate)
Așa că atunci când simți că lucrurile nu funcționează pentru tine, că nu ți se potrivește abordarea, că nu obții rezultatele dorite, nu îți fie jenă să te retragi. Eficient, în acest caz, este să îți canalizezi efortul către o altă abordare, un alt terapeut, o altă posibilă soluție. Mare atenție, însă, la un aspect: dacă te regăsești des în această situație, …s-ar putea să nu fie problema în curtea terapeutului… Atunci când exista un tipar în acest sens, poate fi o problemă legată de evitare, de așteptări nerealiste etc. Cu atât mai mult, abordarea corectă și eficientă este să discuți cu terapeutul actual aceste aspecte. O terapie bine făcută are la final niște sesiuni dedicate special finalului procesului terapeutic, cu ghidaj specific – a părăsi brusc sprijinul cuiva care ți-a fost ghid, nu e deloc înțelept, mai ales înainte de a te asigura că poți beneficia de sprijin imediat din partea cuiva competent.
În final, ține minte: terapia este un parteneriat. Psihologul vine cu expertiza despre psihic, dar singurul expert legat de propria ta viață ești… tu. E firesc să bați la ușa cabinetului și să aștepți ghidaj pentru tot ceea ce urmează, însă sper că având niște idei în plus despre cum poți optimiza timpul petrecut în ședințele de terapie, să poți lua decizii care să te aducă mai repede la rezultatul dorit.
Așadar, carnețelul în mână, curajul în buzunar și multă încredere că ești în locul potrivit!
P.S. Dacă crezi că ceva din sfaturile de mai sus ar putea fi de folos și altora, dă articolul mai departe. Cine știe cui îi va prinde bine?